M-am trezit pe la 1 si jumatate nopatea si dupa ce m-am ridicat in picioare m-a apucat o ameteala ca niciodata. Abia am reusit sa ma intorc pana la pat si sa ma trantesc. M-am intins dupa telefon, il tineam in mana dar nu eram in stare sa sun la 112. Noroc ca nu eram singur acasa. Nu puteam sa imi ridic capul de pe pat deloc. Pana sa vina salvarea, am reusit cu ceva ajutor sa ma tarasc pana la toaleta si sa vomit, dupa care mi-am mai revenit. Cand a ajuns salvarea am ramas foarte surprins sa aflu ca doctorul era nervos pentru ca "a venit degeaba". Mi-a spus ca am avut hipoxie cerebrala, adica nu ajungea destul oxigen la creier. Practic, daca nu mi-as fi revenit pana a ajuns el, aveam sanse serioase sa raman cu traume cerebrale permanente sau chiar sa mor, cu toate astea, doctorul era suparat.
Asta imi aduce aminte de alta intamplare din tinerete. Foarte suparat, din cauza unei fete, la ziua unui prieten, am baut prea repede si am intrat in coma alcoolica. A venit salvarea, i-a spus mamei mele sa aiba grija ca as putea sa imi inghit limba si sa mor, pentru ca lesinam foarte des si a plecat spunand ca "ei nu se ocupa de betivi" :) Dupa ceva vreme am aflat de la un medic ca nu aveau voie sa ma lase asa. Daca muream ei ar fi fost responsabili.
Eu unul ma bucur cand cineva reuseste sa supravietuiasca unei traume, nu inteleg de ce nu pot sa faca si ei acelasi lucru :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu